Poți avea o lume întreagă la picioare și într-o secundă tot ea să te uite

Azi am ieșit la plimbare.

O banală plimbare. Oameni, mașini, copii, cerșetori, îndrăgostiți, alcoolici. Parcă totul e la fel. Nimic nu s-a schimbat. Doar timpul de afară – a nins și a fost mai frig decât ieri. Toți se grăbesc undeva. Pe unii îi așteaptă cineva acasă. Pe alții doar cartea de pe noptieră.

Azi am văzut o grămadă de oameni uitați.

Oameni care vor îmbrățișați, dar nu are cine. Mame care au crescut copii și la bătrânețe au rămas singure. Femei dezamăgite care ascund durerea și mimează fericirea.

Copii singuri, cerșesc și locuiesc în clădiri părăsite. Bărbați înșelați care caută iubirea. Un bătrânel vrea să-și cumpere cașcaval, dar îi ajung bani doar pentru pâine. Un copil plânge că vrea ciocolată, iar mami își cere scuze că nu are posibilitatea să-i ia.

Azi iarăși am întâlnit-o pe ea, Irinuca, așa mi-a zis să-i spun.

E o bătrânică de vreo 70 de ani. Nu știu multe despre ea, dar știu că e un om bun care trăiește din puținul pe care îl are. Cei din jur o privesc straniu, au motivele lor.

Un om pe care îl crezi nebun poate să-ți arate cât e de frumoasă lumea lui, doar dă-i mâna și urmează-l pentru câteva minute. Este uitată de lume, dar eu nu o pot uita. De i-ați vedea ochii…

Oare ce va fi mâine cu tine, cu mine, cu noi? Poți avea o lume întreagă la picioare și într-o secundă tot ea să te uite.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.