Tu m-ai scris într-o poezie.
Iar dimineața devreme când eu dormeam, tu, mi-ai făcut fotografii. Tu ai mers mii de kilometri ca să fii de ziua mea și să-mi dai ciocolate. M-ai pictat. Ai desenat ochii mei și lumea mea.
Tu, mă lăsai să alerg prin ploaie și aveai răbdare să mă asculți.
Vedeai în mine stele și planete pe care voiai să le descoperi. Eu mă împotriveam. Iartă-mă, dar eu nu pot da speranțe acolo unde iubirea mea lipsește. Iartă-mă, dar eu nu pot mima sentimente. Iartă-mă, dar eu nu mă pot preface că iubesc. Eu nu pot zbura acolo unde nu este reciprocitate.
Iartă-mă, dar nu nici până în ziua de azi nu ți-am descifrat mesajul pe care l-ai lăsat în cartea de pe noptieră.
Știu că te-a durut răceala mea, dar nu a rupt din tine, așa cum avea să te distrugă iubirea mea falsă. Știi, uneori accesez blogul tău și văd acolo ale mele fotografii însoțite cu texte despre mine și tine. Astăzi, am văzut un text în care scriai că iubești. Iubește-o dragule, așa cum m-ai iubit pe mine.
Cu drag, Mary!
