Aș vrea ca unii dintre noi să se învețe a zâmbi cu ochii. Aș vrea ca unii să nu se creadă invincibili și să se oprească din a lor drum, să nu mai mintă, să nu mai caute răzbunare

Îmi place să privesc ochii oamenilor.

Mai ales acum când le este acoperit tot chipul cu masca. După o mască se văd doi ochi, o frunte și câte va riduri. Ochi care iubesc, care și-au plâns părinții și copiii pierduți. Ochi care ascund durerea și suferința. Ochi care se feresc, se ascund, doar ca să nu fie priviți și descoperiți.

Vreau să cred că Virusul a venit printre noi cu un scop: A ne învăța să ne privim mai des în ochi, pentru că doar ochii ascund tainele sufletului.

Buzele pot minți. Buzele pot săruta, apoi pot blestema și înjura. Însă, ochii sunt reflecția sufletului. În ei este ascunsă viața omului. Vorbește cu omul privindu-l în ochi și îl vei înțelege fără ca să-ți dea răspunsuri.

Aș vrea ca unii dintre noi să se învețe a zâmbi cu ochii.

Aș vrea ca unii să nu se creadă invincibili și să se oprească din a lor drum, să nu mai mintă, să nu mai caute răzbunare. Aș vrea ca părinții să-și caute copiii pe care i-au părăsit, din cauza fricii, a neputinței, a egoismului, a nepăsării. Aș vrea copiii să-și ierte părinții. Aș vrea să fim mai calzi, mai buni, mai toleranți.

 

Aș vrea ca această încercare prin care trece tot Globul, să fie o lecție din care fiecare dintre noi să o învețe.

Aș vrea să înțelegem că am ajuns la punctul în care nu mai trăim în armonie cu natura și nici cu noi înșine. Dorim să se termine Coșmarul pe care îl trăim. Însă, rămânem aceeași: Egoiști, nepăsători, indiferenți, reci.

Hai, să fim mai buni.

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.