Simt o apăsătură pe suflet.
Multe gânduri am să le spun. Din durere și frică, îmi vine așa câteodată să mă sugrum. Știu că somniferele fac somnul mai adânc. Nu este timp de prea mult gândit. Iar dimineața ochii nu sunt plini de lacrimi. Durerea nu trece cu una cu două. Mai ales când îmi aleg oamenii care să o amplifice. Da, da. Nu, nu. Sunt răspunsuri la întrebări. Există mulți de „poate” și mulți de „dacă„. Iar drumul pe care merg nu mai are sfârșit. Parcă am de toate și parcă nu am nimic. În cărți scrie. În Podcasturi sunt explicații. Teorie știu și eu. Multă teorie. Practică mai puțin.
Adevărul doare. Adevărul e curaj.
A spune adevărul înseamnă să-ți asumi indiferența, respingerea și învinovățirea în adresa ta. Și nu toți îl spun. Unii aleg să se conformeze. Alții să fie lingușitori pe lângă cei cu posturi mari, poate, poate, o să le cadă și lor norocul. Dar cu ce preț? Să lingem fundul șefilor e simplu, nimic complicat. Mai greu să fii Tu. Tu autentic. Tu adevărat. Deoarece, există riscul să nu fii acceptat. Să fii respins, alungat din haită. Ei zic: „Nu risca!” „Nu fi așa de curajos”. Dar e simplu să fii ca ei. Și e mai greu să fii ca Tine.
Sunt fricoasă uneori. Sunt impulsivă și emotivă.
Doar că nu voi fi ca Nimeni. Nu voi prelua comportamente, doar ca să nu fiu respinsă. Respingerea e copleșitoare, dar nu e nimic nou pentru mine. Riscurile sunt experiențe. Gândindu-mă la ce o să fie fără ca să zic ceea ce cred, fără ca să mă expun, trăiesc într-o iluzie, undeva unde nu e real. Am întâlnit dintre cei care îmi zic că realitatea e alta și șocul realității e dur. Doar că mă întreb: Ce e mai secătuitor, să trăiești după regulile altora, să faci tot posibilul ca să fii pe placul lor sau să fii Tu și să îți găsești calea ta, mai complicat, cu lacrimi, cu durere, cu suferință, dar să fii Tu și nu o extensie a altora.
Mă mir când oamenii se caracterizează cu ajutorul diplomelor, a funcțiilor pe care le au, a statului în societate.
Însă, se blochează când îi întreb cine sunt ei cu adevărat. Cine sunt dacă le iau diplomele, funcțiile și statul? Cine sunt când rămân cu ei înșiși? Cât de importanți se cred dacă funcțiile lor nu ar mai fi? Fuga spre lauri și asta e o renunțare la sine.
Simt o apăsătură pe suflet. Mă simt în plus în această lume.
Cu drag, Mary!
