Mă cunoști? Sunt eu. Cea pe care ai cunoscut-o într-o primăvară.
Eram mică, eleva în clasa XI. Nu purtam pălării. Nu avem ruj roșu. Nici fular galben. Nu aveam tunsoare bob și nici nu încălțam pantofi cu toc. Nu știam cum e în iubire. Nu mă cunoșteam pe mine, pe interior, cu toate furtunile și ploile pe care nu le lăsăm să se dezlănțuie.
Tu mare. Eu mică.
Tu cu experiență în iubiri pierdute. Eu cu tine. Tu ai fost primul meu asalt în iubire. Voiam multă dragoste. Voiam să mă iubești cum nu m-a iubit tata.
Voiam să fii bărbatul pe care nu l-am văzut în al meu tată. Tu voiai să mă construiești în cine voiai tu. Mă voiai cuminte și tăcută. Voiai să domini peste inima și alegerile mele. Iar eu eram rebelă și cu vorbe dure.
Tu cu peri albi. Eu cu naivă și cu multă speranță. Credeam într-o zi mă vei iubi. Nu a fost să fie. Ușile s-au închis, ne-am lovit cu priviri pline de reproșuri.
Azi ne-am întâlnit.
Tu, același, doar că părul îți este mai alb. Eu, alta pe interior și pe exterior. Eu, cea pe care ai dorit-o când împărțeam același pat și aceeași ceașcă de ceai.
Cu drag, Mary!
