Azi nu va fi „mâine” niciodată. Va deveni un „ieri” cu insomnii și amintiri spuse la o ceașcă de ceai.
Acest „azi” nu se va mai repeta. Îmbrățișarea de azi e unică. Vor fi și altele, dar nu ca aceasta, atât de strânsă, dulce și plină de încredere, visuri și dorințe împărțite la doi.
Mă vei săruta și mâine, poate și lunea viitoare, dar nu ca azi – dureros până la sânge.
Știu, mă vei ține și marți de mână, chiar și joi, dar degetele noastre nu se vor atinge cu atâta pasiune, nu se vor juca și nici nu vor simți cum sângele le curge prin vene. Ah, da, mă vei privi în ochi și într-o altă zi, dar nu ca azi, cu dor și ardoare.
Mă vei lua în brațe și vineri, dar nu vei mai tremura în timp ce îți voi atinge fruntea.
Te voi săruta și mâine, dar a ta respirație nu se va mai încetini, de parcă ai dori să se oprească timpul în loc, iar acea clipă să nu se sfârșească.
Te voi aștepta și mâine, dar nu vei fi ca azi – oxigenul ce-mi pulsează plămânii.
Cu drag, Mary!
