Cu tine am dorit să fiu slabă.
Am dorit să cred în vise și în miracole. Voiam să mă ții de mână când plouă și când afară viscolește. Voiam să-ți fiu cer senin și orizont. Te voiam liniște și pace. Te voiam răsărit și curcubeu.
Cu tine voiam să fiu mică.
Iar ale tale brațe să-mi fie scut. Cu tine nu voiam să lupt, să demonstrez că te iubesc, că sunt altfel, că sunt cosmos, că sunt pasiune și foc. Lângă tine mă voiam cu puține cuvinte, fără trecut, fără întrebări. fără „De ce?”. Lângă tine mă voiam poezie și mare albastră. Mă voiam sărut și iubire.
Te-am lăsat pe tine să fii puternic.
Te-am lăsat pe tine să ții ploile departe de noi. Te-am lăsat să mă descoperi, să mă guști, să mă culegi de pe pielea ta, de pe al tău pat. Te-am lăsat cârma corăbiei. Dar, nu am știut că-ți este frică de valurile mării, de un nou început, de ploi, de tunete și fulgere. Nu am știut că tu ești doar un infractor care mi-a evadat sufletul. Mi-a luat totul, apoi m-a lăsat fără nimic.
Nu am știut că nu ești bun la iubit.
Nu am știut că confunzi dragostea cu pasiunea. Iar când se stinge focul, tu lași totul și pleci.
Nu mi-ai fost scut și nici curcubeu. Nu mi-ai fost ghid la bine și la rău. Mi-ai fost furtună și cer înnorat.
Cu drag, Mary!
