Mi-e foame de zâmbete sincere, de îmbrățișări calde, de oameni calzi. Mi-e sete de iubire

Atunci când asfințește soarele, iar eu îmi șterg machiajul, mă dezbrac de toate grijile cotidiene. Atunci mă simt singură.

Atât de singură încât aș vrea să țip. Interiorul meu găzduiește o durere insuportabilă, pe care aș vrea să o distrug. Simt cum golul sufletesc se transformă într-o prăpastie adâncă și neagră, iar eu nu am scăpare. Zâmbetul îmi este înlocuit cu câteva lacrimi amare și reci.

Nu-mi este frică de singurătate. Îmi este frică de oameni și de zâmbetele lor. Trăiesc într-o lume unde oamenii se dau cine nu sunt și sunt gata să  mă înjunghie pe la spate.

Mă sperie cuvântul „Te iubesc”, deoarece nu mai transmite nimic, este gol și fără emoții. Iubirea  în ziua de azi se rezumă doar la câteva mesaje de dragoste copiate de pe internet și la o aventură de câteva zile. Mulți își creează iluzii, se mint că sunt iubiți. Într-o zi realizează că au trăit într-o minciună cruntă. Unii devin mai puternici, alții mai slabi.

Nu mai am încredere în oameni.

Nu că nu aș avea încredere în mine. Doar că nu pot crede în cel care se folosește de bunătatea și iubirea mea. Nu mai umblu cu sufletul dezgolit, am ales să-l transform într-un templu. Fiindcă într-un templu nu intră oricine.

Sunt atât de flămândă. Mi-e foame de zâmbete sincere, de îmbrățișări calde, de oameni calzi.

Mi-e sete de iubire. Îi vreau înapoi pe acei oameni de altădată care știau să fie intimi, care nu-și defilau interiorul în fața societății. Avem foarte multe suflete goale, pentru că mulți oameni sunt ca o carte deschisă, pe care o poți răsfoi oricând și oriunde.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.