În dragoste nu e simplu și nu e ușor.
De la început te lași pe aripi de vânt. Crezi în cuvinte și în promisiuni. Îți pui dorințe când cade câte o stea. Iar plimbările târzii se termină cu multe săruturi și cu „Îmi va fi dor”. Nopțile par veșnicii, iar timpul în doi e prea scurt, e prea puțin pentru a vă asculta inimile cum vorbesc între ele.
În dragoste trebuie reciprocitate și multă comunicare.
De-a dragostea nu se joacă. Ori iubești, ori nu iubești. La un moment dat pasiunea trece. Omul pe care îl credeai diferit de toți ceilalți, devine un oricare. Îl vezi dimineața somnoros, cu cearcăne, supărat. Începi să-i cunoști stările și rănile care încă mai sângerează.
Apar certurile și neînțelegerile. Contraziceri. Uși trântite.
Crezi că a venit timpul să pui punct sau ești convins că au avut dreptate cei care ți-au zis că nu vă potriviți. Apoi, ierți și înțelegi că e omul tău. Omul care ți-a fost alături când erai pe un pat de spital. Omul care ți-a oferit ce a avut mai bun. Omul care te-a înțeles dintr-o privire. Omul care te-a iubit, chiar și atunci când tu nu te iubeai.
Înțelegi că nu ai luptat în zadar, atunci când povestea voastră de dragoste fuge prin casă.
Înțelegi că nu în zadar ați făcut față tuturor încercărilor, că nu în zadar v-ați încăpățânat și ați crezut în iubirea voastră. Înțelegi că nu ați greșit atunci când v-ați jurat iubire în fața altarului.
Îți pui capul pe umărul omului iubit, iei copilul la al tău piept și înțelegi că orice s-ar întâmpla ei îți sunt scut, speranță, încredere și fericire.
Cu drag, Mary.
