Sunt bine.
Bine când e soare. Bine când plouă. Sunt bine când norii sunt aprigi. Bine când vântul îmi îngreunează calea. Știu că după întuneric, apare lumina. Durerea e o parte din fericire. Iar oamenii ne mai lasă. Uneori pentru alți oameni. Alteori, pentru totdeauna.
Dorul este greu și nu-l pot descrie.
Uneori lacrimile ameliorează tensiunea conflictului interior. Iar „Te iubesc” e confundat cu vulnerabilitatea, dependența emoțională. Sunt om și mai greșesc. Corectez. Iert. Îmi dau timp. Accept alegerile celorlalți. Îmi dau șansa să mai iubesc, să mai cred, să mai visez.
Nu știu să mint.
Nu pot să tac în fața neadevărului.
Sunt bine să zic „Adio”, dar abandonul implantat în carne îmi face carnea să tremure. Și, încerc să fac față îngrijorării. Încerc să fie altfel decât a fost. Încerc să nu învinovățesc pe nimeni. Caut soluții. Terapii. Psihiatru. Știu, va fi altfel.
Acum
sunt
Bine.
Sunt bine să fiu doar eu cu mine.
Sunt bine să-mi simt suferința în fiecare celulă a corpului. Știu, pare greu acum, mai târziu va părea atât de simplu și ușor. Însă, nu știu când. Cred că e mai ușor, noi, oamenii, să trăim într-o necunoaștere. Atunci când știu răspunsurile la unele întrebări, oxigenul nu mai este o sursă de a trăi. Fiindcă, conștientizez că până la lumina din capătul tunelului este nevoie de efort. Efort enorm.
Este nevoie de rezistență și dorință.
Mai trebuie de închis uși. De zis „Nu” pentru totdeauna. De pus punct la unele relații. De iertat pe mine și pe ceilalți. De făcut pace cu mine și cu ceilalți. Și, teoretic pare ușor. Practic e al naibii de greu, când în interior copilul umbră apasă pe butoane.
E complicat când mintea mea generează întrebări, răspunsuri, soluții, asupra unui moment care poate de multe este consumat.
Îmi este greu să cunosc cum funcționează creierul. Cum sunt controlată de trecut și este important să fiu matură, adultă și responsabilă. Nu-mi este ușor să fiu Aici și Acum. Vindecarea interioară e un drum anevoios.
Azi m-a pocnit mecanismul de apărare construit încă din copilărie. Dacă aș fi… Dacă aș pleca… Dacă nu aș mai fi… Le va fi dor? Îmi vor simți lipsa?
Fii adultă. Fii matură. Îmi prind parul în coc, sorb cafeaua pe jumătate rece și îmi continui drumul vieții.
Sunt bine. Dar mai am nevoie câteodată și de o îmbrățișare.
Cu drag, Mary!
