Dacă m-ar fi lăsat să-l iubesc, l-aș fi iubit sincer

Dacă m-ar fi lăsat să-l iubesc, l-aș fi iubit sincer.

Poate nu l-aș fi blestemat și nu i-aș fi dorit moartea. Dacă m-ar fi lăsat să-l iubesc nu l-aș fi înjurat, nu i-aș fi reproșat nimic și nici nu i-aș fi dat cu pumnii în piept. Dacă m-ar fi lăsat să-l iubesc i-aș fi scris poezii și l-aș fi îmbrățișat printre seri de vară cu miros de căpșuni. Dar nu m-a lăsat…

Iar eu am dorit să-l iubesc și cel mai mult am dorit să mă iubească.

El nu putea iubi. Nu că nu l-ar fi îndrăgit nimeni, doar că a fost și el mic și a dorit să fie alintat, dar mereu primea în schimb indiferență. Nu putea iubi, fiindcă copilul din el nu știa cum e Iubirea. Dacă ar fi fost femeie poate era o curvă, o bețivă sau o bună amantă.

Dar e bărbat și se răzbuna pe mine, deoarece eram de gen feminin, iar el și-a dorit mereu să-l iubească o femeie.

Nu o oricare, ci cea care l-a născut într-o noapte de iarnă și l-a urât împreună cu gerurile și viscolele iernii. Iar el era micuț și dorea să fie iubit. Așa cum am dorit eu. El e bărbat. Eu femeie. Rolurile s-au schimbat.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.