Cine ești cu adevărat? Cine ești când rămâi singur cu tine însuți? 

Mă întrebăm cum am fi dacă nu ni s-ar fi pus pe tavă anumite reguli.

Abia, ai apărut pe lume și din start te face să te identifici cu o religie. Dacă ai apărut într-o familie de medici sau avocați, ți se zice să perpetuezi această profesie, să fie o dinastie. Dacă ești dintr-o familie religioasă ți se cultivă anumite dogme și credințe. De mic viața ați este construită pe baza unor prejudecăți după care te conduci.

Vrei să fii copilul cuminte și ascultător, așa cum te dorește familia.

Îți urmezi pașii spre ceea ce ți s-a repetat atât de des, încât ai uitat să-ți asculți, să fii câteva minute cu tine însuți și să te descoperi mai mult decât te cred ceilalți. Ultima lacrimă ai vărsat-o în copilărie, când ai căzut de pe bicicletă și te-a durut și ai plâns. De atunci, te-a m-ai durut, dar nu ai mai lăsat ca durerea să i-a forma lacrimilor, fiindcă bărbații nu plâng.

La 17 ani te-ai îndrăgostit, dar nu a durut mult, ai plâns ai suferit, dar ți s-a spus că așa e viața, e grea al naibii.

Iar tu nu ai încotro, trebuie să fii puternică, deoarece cei slabi nu supraviețuiesc. Și, supraviețuiești, ești puternică, așa cum ți s-a spus. Însă, uneori vrei ca să nu mai duci în spate bolovanul pe car scrie „Viața e grea”. Dorești să fii slabă. Dorești să nu supraviețuiești. Dorești pur și simplu să trăiești. Așa cum o făceai la 17 ani.

Pentru ei ești un Ea și un El care își croiesc drum în această lume.

Pentru ei ești omul care nu are frici. Pentru ei îți creezi viața care pare perfectă. La tine nu plouă. La tine nu sunt lipsuri. La tine copiii nu au crize. Tu nu te cerți și nu ai probleme. Tu ai jobul dorit și casa curată. La tine nu sunt zile fără soare. Tu nu ai cearcăne și nici insomnii.

Dar cine ești cu adevărat?

Cum te simți printre străini, când nimeni nu știe ce reprezinți, câte diplome ai? Cum ești pe interior, la fel de încrezut și puternic, așa cum te cred ceilalți sau te crezi singur, slab și neînțeles? Ești cine ți-ai dorit tu sau ești ceea ce și-a dorit familia? Ceea ce faci, o faci pentru tine sau pentru a demonstra, a te răzbuna?

Cine ești cu adevărat?

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *