Viața îți poate aduce în cale oameni și circumstanțe care vor avea scopul de a-ți testa starea ta emoțională și psihică.
Deoarece, noi, oamenii ne descoperim cu adevărat în momentele de criză. În acele clipe când pierdem oameni pentru totdeauna, când ne îmbolnăvim, când suntem plini de datorii, când suntem geloși și dorim să ne răzbunăm, atunci trezim monstrul din noi.
Suferința te poate duce spre stres și depresie.
Fericirea oamenilor pe care i-ai iubit ți-ar putea trezi dorința de a te răzbuna. Neînțelegerile la serviciu, creditele, problemele de sănătate, pierderea părinților, a copiilor, a prietenilor te pot scufunda în alcool.
Știu, este greu să zâmbești când simți cum cerul se prăbușește peste tine.
Știu cât de greu e să accepți că omul în care ai crezut într-o minută te-a trădat, s-a folosit de tine, de bunătatea ta. Știu cât de inexplicabilă este ziua în care cei care îți erau apropiați au devenit niște străini. Este greu să nu lași ca presiunile vieții să nu te doboare, să nu te apese.
Însă, mai știu că ai venit în această viață fără nimic și nu ai nimic de pierdut, ai doar de câștigat.
Toate motivele care te-au făcut să plângi, au avut scopul de a te căli, de a-ți arăta că mai ai încă vreo sută de motive de a zâmbi. Nici o greutate pe care ți-o oferă viața nu este sfârșitul fericirii tale.
Tu îți ești propriul prieten, dar și propriul dușman. Tu alegi să vezi doar partea negativă sau și pe cea pozitivă din a ta viață. Tu alegi să descoperi orizontul pe care îl vezi în fiecare i în timp ce-ți bei cafeaua.
Cu drag, Mary!