Tu tot plângi noaptea târziu în baie?

Vin zile în care vrei să plângi. Lacrimi multe pe alocuri cu hohote, cu înjurături și blesteme. Spargi pahare de pereți și fumezi nervoasă o țigară. Curge rimelul și se șterge rujul. Guri mici de vin și multe amintiri.

Bocetul acela lung ascuns în pernă este urma frustrărilor și a durerilor. Pur și simplu te doare indiferența. Toți trăiesc pentru ei. Cui îi pasă că un altul suferă? Vor ca alții să fie mai buni. Iar ei omoară, fură, mint și duc războaie. Lupți pentru bunătate, dar toți o mimează, având scopuri mediocre și ipocrite. Iubești – ți se întoarce indiferență. Ajuți, iar când le ceri ajutorul, se prefac surzi și orbi. Vrei să construiești lucruri frumoase, apar descurajările și criticile. Atunci, îți rămâne să plângi.

Plângi, pentru că oamenii nu mai zâmbesc, iar cerul nu mai este privit, doar se fotografiază.

Se plânge de foame și sete. Sunt lacrimi de singurătate pe un pământ sugrumat de oameni. Acasă nu-i ca acasă, iar iubirea nu mai este iubire. Copii lor sunt suflete, alți copii sunt pur și simplu niște bucăți de carne. Și-ți rămâne să plângi. Altfel de lacrimi. Lacrimi pe la colțul ochilor. Lacrimi însângerate.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.