Noi nu ne-am iubit. Noi ne-am mințit că ne iubim, că putem fi împreună și construi un viitor. Am crezut că putem sta unul lângă altul chiar dacă suntem ambii încăpățânați și uneori orgolioși, mândri, insuportabili. Noi n-am fost fericiți …

Sunt fosta iubită care a iubit și a fost sinceră. Sunt fosta iubita care a depus suflet în orice relație, fie ea de lungă durată sau de scurtă durată. Sunt cea care de fiecare dată a dorit să fie fericit …
Dacă m-ai îmbrâncit la pământ asta nu m-a împiedicat să nu mă ridic. Dacă m-ai descurajat și m-ai umilit asta nu m-a făcut să-mi pierd curajul și încrederea în propriile puteri. Dacă m-ai lovit și m-ai insultat această faptă …
Picături de ploaie se zdrobesc de geamul camerei mele. E liniște, se aude doar ploaia. Parcă vrea să spună ceva, parcă ar vrea să transmită emoții și să trezească amintiri. Uneori e rebelă, alteori e liniștită. Picăturile sunt ca …
Îți privesc ochii sinceri de culoarea cerului senin. În ei văd regrete, dorințe și suferințe. Îți zăresc lumea ta colorată, corectă și blândă. Știu că ai multe răni și totuși ești atât de pozitiv, plin de viață. Ți-ai demonstrat …