De la un timp încoace nu am mai scris.
Lipsea acel grăunte de inspirație. Acel moment în care cuvintele vin de la sine, iar mie îmi rămâne doar să le aranjez în enunțuri, fraze bine închegate. Des stăteam ore înșir în fața unei foi albe, poate voi scrie, poate golul imens va dispărea, iar creativitatea se va iți de după ușp ca un copil zburdalnic, mă va lua de mână și vom spune Start călătoriei. Citeam articolele mai vechi și înțelegeam că nu mai rezonez cu acele gânduri pline de durere, regrete.
Am ales să îmi dau timp. Timp în care m-am descoperit pe mine însămi. Am terminat Facultatea Psihologie. Apoi, am depus actele la masterat în Sănătate Mintală publică. Am ales să fiu și psihoterapeută, așa că sunt în formare în Psihoterapie Integrativă orientativ corporală. Da, am fost timp de un an în psihoterapie individuală. Ecoul durerii a fost câte un pic îmbrățișat, adus în cuibul casei mele – interior. A fost acceptat, înțeles și iubit.
Cum sunt?
Aceeași. Doar că am mai multă încredere, dețin resurse emoționale, mi-am construit rezeliența. M-am reconstruit pas cu pas. Am trăit suferința schimbării în fiecare celulă a corpului. Au fost cumplite zilele în care am învățat să pun priorități, să îmi asum anumite fapte, să accept faptul că alegerile pe care le iau îmi pot oferi și diferite riscuri. Adevărul: Ai trăit viața fiecărui, numai nu pe a ta, m-a bântuit luni la rând. Nopți nedormite, palme transpirate, visuri grele, gânduri haotice. Schimbarea propriului interior nu e ușoară și nu are un sfârșit. În fiecare zi învăț, greșesc și mă ridic.
Astăzi am revenit la scris.
Nu, nu mi-a venit inspirația, pur și simplu cuvintele mereu mi-au fost colacul meu de salvare. Acum trăiesc iarăși o durere, pe care nu o pot ascunde și nici nu pot să zic că îmi este indiferent. Durerea de acum e diferită de toate celelalte. Nimic nu e la fel. E o trăire mai matură. Sunt pe poziția de adult. Mai sunt și așa zile când este nevoie să ia sfârșit ceea ce credeam că poate fi pentru mult timp. Durerea de azi frige, chinuie, mă sufocă, mă disperă. Vreau să strig și să vin cu o mie și una de justificări, cât de bună am fost. Însă, am fost și mai puțină bună, am greșit, până la urmă sunt om. Algerea pe care am luat-o în trecut nu a avut la bază inteligența pe care o am acum. Am evoluat, am crescut. E îmbucurător.
Îmi voi depăna durerea, probabil într-o altă formă, cu alte cuvinte. Scrisul îmi va face suferința din prezent să treacă mai lin, mai calm, fără furtuni și vijelii. Voi, citiorii mei, mă veți descoperi într-o altă formă, cu o nouă durere, pe care o trăiesc altfel.
Voi scrie despre iubirea pe care nu am dus-o până la capăt.
Voi scrie despre tăcerea lui și vorbele mele pe care nu i le voi zice.
Voi scrie despre un NOI care se transformă în Eu și Tu.
Voi scrie despre mine Altfel.
Voi scrie, fiindcă scrisul e pastila mea salvatoare.
Separare…
Cu drag, Mary!
