Mă întreb:Câți oameni iubesc adevărat?
Nu pe o seară. Nu pasiune. Nu îndrăgostire. Nu plăcere carnală. Dar iubirea despre care se scrie în romane și poezii. Iubirea din filme, acolo unde oamenii spun ceea ce simt, se implică și sunt adevărați. Această iubire există? Dacă da, câți o simt?
Oare dragostea este doar începutul frumos?
Inimioare și flori. Însă, ce facem cu rutina pe care nu o putem evita? Ce facem cu viața care este imprevizibilă? Azi suntem sănătoși. Mâine pe un pat de spital. Atunci, ce facem? Stăm lângă cel căruia i-am promis atât de multe sau închidem ușa după noi?
Ce facem când începem să ne mințim și să mințim?
Ce facem când nu mai știm ce vrem? Ce facem când mai puțin vorbim și mai mult ne contrazicem? E ușor de iubit când emoțiile ard în piept. E mai greu de iubit când apar crizele sentimentale și ne golim încet pe interior, apoi devenim pustii.
Toți iubim atunci când totul este bine. Însă, mai puțini când apar greutățile.
Puțini stau acolo unde este nevoie de răbdare și putere. Puțini aleg să fie lângă omul care din cauza unui accident este într-un cărucior cu rotile și are nevoie de îngrijire. Nu oricine poate sta lângă un om care a pierdut totul. E greu să mai ai sentimente față de cel care a îmbătrânit, are kilograme în plus și cearcăne din cauza nopților nedormite. Nu-i ușor de ținut de mână pe omul de alături în zilele cu furtuni și viscole.
Însă, oare nu-i asta iubirea adevărată? Oare omul care iubește sincer își poate lăsa jumătatea la greu?
Cu drag, Mary!
