Suntem generația ale căror degete ating mai des telefonul decât oamenii dragi

Ne vedem rar, pentru că nu avem timp.

Însă avem timp pentru story pe Instagram și postări pe Facebook. Unii dintre noi se cred importanți, pentru că au mulți urmăritori.

Dar, oare niște cifre ne caracterizează ca oameni? Majoritatea pe internet vorbesc despre bunătate și omenie.

Doar că, cu părere de rău puțini ajută, puțini dau un sfat, puțini oferă un zâmbet.

Iar, dacă o fac, neapărat trebuie să știe o lume întreagă cât de buni sunt. Însă, bunătatea nu se strigă, nu se vorbește și nu se laudă. O faptă bună se face în liniște și după ce ai făcut nu vii cu reproșuri

Perfecțiunea mimată pe internet ascunde certuri, insomnii, neajunsuri, oboseală, casa nemăturată, copii care au crize.

Pe rețelele de socializare majoritatea sunt fericiți. Toți au familii frumoase, copii ascultători și iubiți ideali. Nimeni nu va vorbi despre tristețe, fiindcă, noi, oamenii, o avem pe a noastră, nu ne trebuie și greutățile altora.

În a mea copilărie și adolescență am crescut printre oameni simpli.

Oameni care nu se dădeau cine nu sunt. Oameni care se ajutau fără ca să aibă așteptări. Oameni care se întâlneau la o vorbă bună.

Oameni care făceau Rai din ce aveau. Oameni care aveau timp pentru cei dragi, pentru o vorbă, pentru o îmbrățișare.

În prezent suntem generația ale căror degete ating mai des telefonul decât oamenii dragi.

Facem multe postări cu citate, dar niciodată nu ne-am oprit din drumul nostru ca să ajutăm un bătrân să treacă strada. Comentăm mult pe internet și online toți suntem prieteni perfecți, mame și tați ideali și cei mai buni parteneri.

Dar, în realitate greșim, insultăm, suntem indiferenți și cu multe defecte.

Hai, de azi să fim mai buni și să ne spunem mai des o vorbă bună.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *