Aș pleca. Aș fugi din brațele tale.
Ți-aș spune că mai am de tratat răni, că-mi mai este dor de oameni care și-au lăsat amprenta buzelor pe sânii mei flămânzi de extaz. M-aș preface că e doar o pauză și nimic mai mult. Iar într-o zi o vom lua de la început.
Poate aș trânti pahare de pereți.
Aș fi isterică și o nebună care îi impune pe vecini să apeleze la 112. Aș înjura și ți-aș reproșa pentru lacrimile pe care le-am lăsat sub duș la orele târzii.
Te-aș blestema. Te-aș urî.
Însă, în propria conștientizare înțeleg că mă ține legată de tine inconștientul cu toate emoțiile refulate. Înțeleg că fuga mea continuă este un cerc vicios. Însă îmi ești ca un drog. Dependentă de ale tale palme care îmi mângâie obrajii în serile răcoroase. Dependentă de ” buzele care îmi sărută lobul urechilor. Dependentă de „Bună dimineața” spus în șoaptă la cinci dimineața .
Și, mai stau încă o zi în patul tău. Mai cred în „Te iubesc”. Îți mai zic secrete și îmi dezgolesc interiorul fără nici o ezitare în fața ta.
Încă o zi mai împărțim răsăritul la doi. Încă o zi te las să-mi pregătești cafeaua. Încă o zi nu închid ușă după mine pentru totdeauna. Încă o zi neg că devin din ce în ce mai mult dependentă de tot cine ești, chiar dacă e prea multă incertitudine în viitorul împărțit la doi.
Cu drag, Mary!
