Sufletul îmi este verde crud. Sper ca în această primăvară să aibă muguri și să înflorească 

Mă duc în spate pe mine în fiecare zi.

Așa cum duceam ghiozdanul pentru băieți. Ghiozdanul plin cu cărți. Mă duc în fiecare secundă, minută și oră. Mă duc în anotimpuri și în ani. Mă duc pe străzi goale și sumbre. Mă duc în amintiri și în păcate.

Mă duc la un răsărit de soare și îmi strâng gândurile păturele, apoi ale ascund printre circumvoluțiunile creierului, ca nu cumva să mile ghicească cei cu ochi ca de vulturi.

Mă car cu mama, cu bunica, cu tata, cu frații, cu lacrimi, cu durere, cu regrete. Mă care cu nopți nedormite, cu masa goală, cu cărțile scoase din soba plină cu jăratic.

Mă car cu drumurile de țară.

Mă duc cu greierii, cu pădurea verde, cu lacul plic cu pești, cu cireșul din grădină, cu vecina care mi-a dat vreo două la fund. Mă car cu plopii și ciorile. Mă car, mai gâfâi, mai cad, mai plâng, mai bat cu pumnii în pereți.

Mă car așa cum duceam ghiozdanul pentru băieți.

Un ghiozdan verde imprimat cu mașini. Ghiozdan pe care mi l-a cumpărat tata. Acum sufletul îmi este ca ghiozdanul – de un verde crud. Sper ca în această primăvară să aibă muguri și să înflorească.

Mă duc în spate așa cum îmi căram ghiozdanul plin cu cărți.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.