Se poate să plâng? Fără ca să mi se zică că sunt puternică, că pot urca munți și sări prăpăstii adânci

Se poate să plâng? Un pic. Măcar o lacrimă să curgă pe obraz. Apoi, să se oprească la colțul gurii. Iar eu să o adun pe buze, să-i simt gustul. Sărat. Durere.

Se poate să plâng? Un pic. Fără ca să mi se zică că sunt puternică, că pot urca munți și sări prăpăstii adânci. Slabă.

Se poate să fiu slabă? Pentru că, niciodată nu am fost puternică. Nici femeile de pe strada mea nu erau puternice. Își ascundeau durerea în ridurile de la colțul ochilor și îmbrăcau rochii lungi – prea multă carne vânătă.

Pe strada mea se lupta pentru un cer senin. Pentru libertate. Libertatea care devenea o iluzie cu fiecare gură de vin înghițită ca să aline arsura rănilor de pe interior. Nu erau puternice-erau flori, nori, ploi, iarbă verde, muguri.

Se poate să plâng. O minută? Se poate? „Da” – mi-a răspuns întunericul la unu noaptea.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.