Poate că toate au un rost. Doar că , uneori prețul pentru iubire, e prea greu și insuportabil

M-a durut de fiecare dată când am spus „Adio”.

Simțeam cum mă rup din propriul corp și devin praf. M-a durut de fiecare dată când oamenii pe care i-am iubit au ales să plece la prima mea lacrimă, la prima pierdere, la primele simptome ale rutinei. Și, de fiecare dată am ales să lupt până la ultima gură de oxigen. Am ales mereu să dau șanse și timp. Am iertat și am știut că așa sunt oamenii, mai greșesc.

Doar că, trădarea m-a lovit drept în inimă și m-a lăsat fără speranță.

M-am pierdut printre răni. Mi-am închis inima. Am uitat cum e să mă las iubită. Am uitat cum e să mai cred în cuvinte dulci, în săruturi pasionale și în omul care îmi dă mâna ca să mergem pe același drum. Am crezut că nu sunt destul de bună ca să  fiu iubită. Am crezut că unii oameni nu au nevoie de sinceritate, de un „Te iubesc” adevărat sau de „Sunt lângă tine indiferent de situație”. Trădarea m-a doborât la pământ și e atât de greu să mă strâng de pe jos.

Sunt ca un puzzle. Mă adun piesă cu piesă.

Mai sunt goluri. Încă mai caut fărâme din mine. Încă îmi mai este al naibii de greu să mă încred în cel care mă ia în brațe și îmi zice că el e altfel. Poate mai sincer. Poate mai matur. Poate mai trecut prin viață. Îmi este frică de eșec și de neiubire. Nu mai vreau să doară, chiar dacă știu că orice început are un sfârșit. Însă, doresc ca sfârșitul trăit de mine să fie cu mai puțină suferință, cu mai puține regrete. Deoarece, nu e ușor să-mi caut leac propriilor traume.

Poate că toate au un rost. Doar că , uneori prețul pentru iubire, e prea greu și insuportabil. 

Îmi doresc ca de această dată să lipsească eșecul. Aș dori să nu mai caut vinovatul. Aș dori să cred că fericirea nu are nevoie de sacrificii, că nimănui cu nimic nu-i dator, că putem trăi viața aici și acum, iar orice neînțelegere are o soluție. Vreau să cred că mai devreme sau mai târziu toate trec și vin vremurile când dragostea infantilă, devine matură, fără urmele trecutului  încărcat cu frustrări și regrete. Vreau să cred că Tu poți fi pentru totdeauna sau până în ziua când unul dintre va deveni un asfințitul, o picătură de ploaie, un ciripit, un nor, o amintire.

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.