Nu ne mai spunem „La revedere” pur și simplu plecăm pentru totdeauna

Am uitat să ne mai luăm rămas bun.

Am uitat să mai spunem un simplu „La revedere”. Ne este mai ușor să închidem ușa în tăcere și să plecăm. Plecăm ca niște lași, fără explicații, fără „Iartă-mă”, fără o îmbrățișare și un „Îmi pare rău”.

Nu mai contează timpul în care am fost lângă oameni care ne-au iubit.

Nu mai contează compromisurile pe car le-au făcut de dragul nostru. Nu ne mai pasă de ei, de sentimentele lor, de durerea și lacrimile lor. Ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat. Ne prefacem că nu-i mai cunoaștem, că sunt niște străini, niște necunoscuți.

Ne ducem acolo unde credem că nu sunt probleme și rutină.

Ne îndreptăm pașii spre alți ochi, spre un alt chip cu mai puține riduri, spre o inimă care încă mai crede în „Până moartea ne va despărți”. Trăim pasiunea, iubim declarativ, postând cuvinte mărețe pe rețelele de socializare. Dorim să arătăm cât de fericiți suntem, cât de împliniți suntem. Doar că, adevărul este altul, avem sufletul putred și nu mai știm dacă iubim sau ne plac aventurile de moment.

Plecăm fără ca să ascultăm oamenii din viața noastră.

Plecăm fără regrete și nici măcar nu încercăm să-i cunoaștem cu adevărat pe cei de alături. Credem că nu ne merită, că suntem prea buni pentru ei. Când de fapt, ei sunt prea buni pentru noi, prea calzi, prea iubitori, prea iertători. Deoarece, ei dacă ar fi plecat și-ar fi luat rămas și ar fi plecat demn, omenește și cu un simplu „La revedere”.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.