Nu mă întreba nimic și te rog, nu crede în zâmbetul meu

Nu crede în zâmbetul meu. Nici în optimismul pe care îl afișez.

Nu crede în cuvintele „Sunt bine” și nici nu mă întreba ce mă face fericită. Nu mă întreba cum iert, cum iubesc și în ce mai sper. Nu mă întreba de ce scriu despre durere, dar în realitate mai luminez. Nu mă întreba de unde am curaj, de unde am putere și cine sunt cu adevărat. Nu mă întreba dacă am secrete și nu încerca cu forța să faci parte din lumea mea și din sufletul meu.

Nu mă întreba dacă îmi este dor, dacă mai plâng, dacă port în interior iubiri consumate.

Nu mă întreba ce fac cu amintirile și unde am copilărit. Nu mă întreba ce-mi place și care îmi sunt florile preferate. Nu mă întreba dacă îmi este frică de Iubire. Nu mă întreba cui m-am dăruit și pe cine am crezut Primul și Ultimul. Nu mă întreba de Dor, de Lacrimi și de „Te iubesc”.

Nu mă întreba ce fac la ora unu noaptea.

Nu mă întreba nimic și te rog, nu crede în zâmbetul meu. Nu crede în „Nu am nevoie de ajutor”. Nu crede…

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.