Ne certăm mai des decât ne îmbrățișăm.
Mai des ne lovim de tăcere, decât de povestiri lungi în care zicem cum ne-a decurs ziua, ce am visat, cât de dor ne-a fost să ne privim în ochi și să ne ținem în brațe. Nu cinăm împreuna. Nici cafeaua nu o împărțim. Nu avem filme preferate. Și, nici ținutul de mână nu mai este conexiune.
Cum a fost altă dată?
Nici nu mai știu. Azi mă eviți. Și, ieri la fel ai fost grăbit. Ți-am povestit despre o carte, recent o citisem. Nu mă ascultai, erai cu gândurile în altă parte. Ți-am zis depre necesități, tipuri de atașamente. Tu evitant. Eu anxioasă. Când mă apropii, tu te îndepărtezi. Cine suntem de fapt? Doi oameni care au dorit să împarte împreună prezentul și viitorul sau doi vecini care împart aceeași casă?
Ne chinuim unul pe altul.
Credem că de mâine va fi altfel. Poate nu atât de străini. Poate inimile ne vor fi constate. Probabil, nu ne-am iubit niciodată. Poate ne-am ales din răni similare. Poate ne-am mințit că vom fi capabili să fim fericiți. Poate ne-am dat ambii șanse. Poate am greșit crezând că ceea ce simțim unul pentru altul e Iubire.
De atâtea ori am dorit să punem punctul unei povești care a început într-o iarnă.
O iubire care se prăbușește ca celelalte din trecut. Nimic nou. Sperăm că în brațele altcuiva ne vom tămădui și vom găsi liniștea, siguranța după care tânjim. Însă, știm că suntem blocați într-un cerc vicios. Prea bolnavi pe interior. Ne alegem oamenii care să ne ducă spre cele mai mari culmi ale durerii.
Îi primim în intimitatea noastră pe cei care ne sufocă, ne învinovățesc, ne critică.
Îi alegem pe cei care ne oferă sentimentul că suntem în plus, nu suntem destui de buni, care insuflă că suntem obligați să corespundem unor standarde. De ce? Fiindcă avem atât de multe răni pe care nici nu am încercat să le vindecăm sau nici măcar nu conștientizăm că le ascundem în adâncul interiorului. Probabil, într-o zi vom păși peste ruinele propriei relații. Vom fi secătuiți și dezamăgiți. Vom căuta vinovatul. Vom fugi de durere în alte brațe.
Dar, până atunci. Spune-mi, ce să fac ca să-ți ridici privirea spre ceea ce am numit Iubire?
Cu drag, Mary!
