Sunt frumoasă.
Dar mai sunt femei frumoase. Sunt deșteaptă, dar mai sunt femei deștepte. Sunt elegantă, dar mai sunt femei elegante. Sunt suficientă cum sunt.
Dacă mă iubesc?
Încă mai citesc acest capitol. Mai fac notițe și lucrez la acumularea încrederii în sine.
Dacă pot ierta?
E greu. M-am mințit mult că am iertat oameni. Când de fapt în mine era atât de multă durere, supărări, mulți „De ce-uri?” . Este nevoie de multă conștientizare, acceptare.
Dacă am regrete?
Am. Le scriu de multe ori. Și, cred că e normal ca regretele să fie. E mai complicat să le facem priorități și puncte prezente pe care ne axăm.
Dacă tac?
Nu pot. Îți voi zice tot ce cred. În trecut o făceam așa cum mă ducea capul. Tăios. Așa ca să doară. Acum, o fac delicat. Dar adevărul doare și de multe ori e negat. Însă, ce e mai bine să ai un om care îți spune ce crede și te respectă sau unul care te netezește pe cap, dar la o cafea tu ești atenția tuturor?
Dacă vreau să fiu bună cu toți?
Am fost cândva. Din frică că nu voi fi acceptată, iubită. În prezent, știu că este imposibil să fiu pe placul cuiva cu care nu împart aceleași valori, priorități, alegeri. Și, nici nu voi tinde să renunț la mine, de dragul cuiva.
Dacă plâng?
Da. Uneori în tăcere. Alteori pe ascunziș. Sub duș. În stradă. În ploaie. Plânsul îmi este eliberare.
Dacă trăiesc?
Dar ce faci cu viața ta? De fiecare dată când aleg să-mi urmez calea, să procedez așa cum cred eu de cuviință. Atunci simt cum viața îmi pulsează în inimă.
Dacă iubesc? Ce e iubirea?
Iubirea mai întâi de toate e ceea ce simți față de tine. Ce simți când cu propriile mâini îți cuprinzi umerii? Ce simți când greșești? Ce simți când nu îți îndeplinești scopurile? Ce crezi despre tine când nu reușești? Cum te simți și ce simți când rămâi cu tine însăți?
Probabil acum iubesc. Fiindcă, sunt bine cu mine. Fiindcă cu iubire mă iert. Cu iubire mă las să învăț din greșeli și cu iubire călătoresc prin viața imprevizibilă.
Cu drag, Mary!
