Camera de la etajul șapte este rece și obscură.
Cândva mă aștepta fiecare obiect din ea. Acum, până și lenjeria îmi este străină. Podeaua e ca de sticlă, se frânge la fiecare pas pe care îl fac. Corpul nud pe care l-am pictat ambii, stă atârnat pe peretele din hol. Mai ții minte, atunci încă ne mai iubeam?
Bag cheile în broască și mă prăbușesc lângă ușă.
Noul vecin mă întreabă dacă sunt bine. Ține în mână o sticlă de vin și cașcaval. Mai ții minte, îmi aduceai vin, cașcaval și flori? Poartă ochelari și are barbă. Miroase a fum de țigară. Tu nu fumezi. Are ochii albaștri, poartă pantaloni și cravată. Telefonul îi sună. Mă privește atent, anulează apelul, apoi, se așează lângă mine.
Tace. Îi spun că îmi este frică să intru în casă, pentru că acolo sunt scenarii din a mea viață.
Acolo sunt săruturile și îmbrățișările tale. Îmi este frică că aș putea să mă prăbușesc pe asfaltul de lângă al meu geam, dar îmi iubesc mama. Îi spun că aș fuma. Îmi tinde o țigară, scoate cheile din ușă. Țin țigara între dinți. El mi-o aprinde, apoi mă apucă de mână și-mi spune că ar fi mai bine să fumăm afară.
Mergem grăbiți pe scări. Îmi ține mâna. Îi simt cum inima îi bate. Afară e înnorat și toamnă.
Mă duce pe o stradă străină, sub un tei. Deschide sticla de vin, mi-o întinde, beau o gură. E vin roșu sec. Cu tine beam vin alb dulce. Îi spun că un astfel de vin nu se potrivește cu cașcaval. Îmi dă părul după ureche și zice că știe. Apoi, îmi șoptește, că de azi camera de la etajul șapte va purta un alt nume și îi vom scrie un alt scenariu.
Cu drag, Mary!
