-Așa ești și-n acte „Mary”? Mă întreabă bărbatul de un metru optzeci, în timp ce-mi dă paharul cu capucino.
Îi analizez mâinile, ochii, ridurile, buzele, nasul. E prima întâlnire și cred că va fi și ultima, dar nu-i zic despre asta. Îi spun că atunci când m-a pocnit inspirația și postam mici texte pe internet, le semnam cu „Cu drag, Mary!”. El îmi zice că e interesant și original.
Însă, numai eu știu că așa mă numea un cineva care mi-a arătat cum arată cu adevărat dragostea, conexiunea, chimia și grija unui bărbat căruia îi pasă.
Un cineva care mi-a gătit. Un cineva care s-a trezit la șase dimineața ca să văd răsăritul soarelui. Un cineva care nu voia să mă schimbe și îi plăcea să fiu eu, cea naturală, rebelă, mică, slabă, nebună. Uni cineva care mi-a aprins lumânări și mi-a adus vin alb, fiindcă voiam inimioare și dulcegării.
Un cineva care nu mi-a promis nimic, dar mi-a lăsat amintiri pe străzile Chișinăului și nu numai.
Un cineva care a trezit femeia pasională din mine. Un cineva care m-a maturizat și mi-a arătat că oamenii pot simți și altfel, că pot fi apreciată și respectată, că pot spune ce cred, fără ca să fiu jignită.
Un cineva care nu a vorbit despre iubire și un viitor în doi, dar a lăsat ce a avut mai frumos din el în viața mea.
Un cineva care mi-a arătat că mai sunt oameni care alină inimi, nu doar distrug. Un cineva care doar a oferit și nu a cerut nimic. Un cineva care mi-a sărutat talpa piciorului, iar uneori șchiopătez ca în poemul lui Stănescu, de frică să nu-i strivesc sărutul. Un cineva cu ochii albaștri și mâini de artist.
Cu, drag, Mary!
