Dacă vei rămâne doar o amintire în viața mea, crede-mă, te voi povesti frumos

 

Am întâlnit-o.

E ea. Acea femeie care m-a înnebunit, care mi-a făcut inima să bată mai puternic.

Mă înnebunește, dar îmi zice că vrea să fim doar prieteni ( la naiba, e rea, e nebună, o vreau aici și acum) îmi spune să nu exagerăm, să nu complicăm lucrurile, dar cu ea orice problemă aș depăși-o mai ușor.

E atât de dulce, atât de frumoasă, atât de nebunatică, atât de gingașă. E genul de persoană care nu vrea să mai facă iarăși aceleași greșeli, care s-a maturizat prea repede din cauza unui dobitoc sau poate datorită unui dobitoc.

Încearcă să scape din ale mele brațe, dar vreau să-i simt respirația.

N-am crezut vreodată că îmi va place să privesc desene animate, dar lângă ea mă simt ca un  copil. O dezbrac cu gândul și vreau să o ating, să o iubesc. Nu am știut că poate fi atât de puternică și stăpână pe sine.

Se teme, o înțeleg, mi-e frică și mie. Mi-e frică de omul pe care ea mi-l trezește din prăpastia sufletului.
Suntem la 450000 de metri unul de altul, 12 ore de călătorie, două posturi vamale. De-ai ști că deja mi-e dor de tine.

De ce oare nu ne-am cunoscut mai înainte?

De ce? Ce meleaguri colindam atunci?
Râd și plâng, am fost până la ea doar un tip cu bune maniere. Acum sunt nebun după ea, m-a transformat într-un bărbat vulnerabil și romantic.