Dacă nu te-aș fi iubit, oare acum eram să fug de inimi și brațe străine, de frică să nu fiu rănită din nou?

Dar dacă în acel aprilie, nu ne întâlneam, oare eu aveam să devin rece și colțuroasă ca un ghețar?

Dar dacă în acea primăvară nu mă ajungeai din urmă să mă întrebi: „Ne cunoaștem?”Oare era să am sufletul încuiat, iar cheia să fie aruncată în prăpastia din al meu trup firav?

Dar dacă tu nu mă invitai la o cafea, oare aveam să-mi omor copila naivă și credulă, apoi să o îngrop în cimitirul amintirilor moarte?

Dar dacă nu-mi băteai la ușă și nu-mi dăruiai flori de liliac, eram să cred în al tău „Te iubesc”? Dar dacă nu mă țineai de mână, iar în zilele ploioase nu mă încălzeai la al tău piept, aș fi crezut în tine?

Dar dacă nu te-aș fi lăsat în lumea și viața mea, oare acum aveam să mă caut, să-mi revin, să mă strâng ca pe un puzzle – bucată cu bucată?

Dar dacă nu te-aș fi iubit, oare acum eram să fug de inimi și brațe străine, de frică să nu-mi pună noroi în suflet? Dar dacă noi doi nu ne întâlneam, oare eu eram să fiu metaforă și epitet scris în poezii la ora unu noaptea?

Dar dacă nu-mi deveneai amintire și trecut, oare aveam să te scriu în versuri albe?

Dar dacă nu ai fi existat pe retina ochilor mei, oare acum te căutam în palme, brațe, promisiuni? Dar dacă iubirea noastră nu exista, cum aș fi fost eu fără tine? Poate mai caldă. Poate mai iubitoare. Poate nu mi-ar fi fost frică de dragoste. Poate aș lăsa să învie fluturii care stau în stare de putrefacție în camerele inimii.

Spune, cum ai fi fost tu, dacă nu mă întâlneai în acel aprilie alb?

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.