La noi pe stradă se mai întâmpla ca femeile să se certe. Vecina cu altă vecină. O cumătră cu altă cumătră. La una fiică-sa era curvă, la alta feciorul un păpă lapte. Alta s-a culcat cu bărbat străin. La alta vaca vecinei i-a mâncat porumbul.
Când se apucau să se certe sculau toată strada în picioare. Gesticulau, înjurau, blestemau. Curioșii își scoteau capul pe la garduri, dădeau perdelele la o parte să vadă și să audă mai bine.
Unele femei ieșeau special la fântână să aducă apă, doar că să asculte ce iese din gura celor două și să aibă ce povesti atunci când vor scuipa semințe la poartă. Până la urmă se calmau femeile. Toți treceau pe la casele și treburile lor. Avea despre ce vorbi satul. Trecea timp, oamenii uitau de blestemele și înjurăturile spuse de cele două femei.
Doar că cele două certărețe aveau un greu pe inimă.
Trebuia obligatoriu ca una dintre ele să ia un ulcior de vin și să-și ceară iertare. Iată, deja vecinii asistau și la multa așteptată împăcare.
Ce vreau să zic? Femeile au rămas cu aceeași gură spurcată, doar că nu se mai ceartă ieșind în drum, ci pe rețelele de socializare, tot cu blesteme și înjurături. Nici iertare nu-și mai cer. Cel mai grav este faptul că scriu cele mai urâte cuvinte având profil fals. Nici nu știi cu cine te cerți. Poate fi buna ta prietenă cu care bei cafea în fiecare dimineață și pe al cărui umăr plângi.
Alte vremuri. Alte certuri.
Cu drag, Mary!
