Tu nu ai văzut când eu sufeream și plângeam în tăcere.
Tu nu ai auzit când te imploram să mă asculți. Ascundeam durerea care mă măcina pe interior. Mimam zâmbete și fericirea. În fiecare zi mă străduiam să-ți vorbesc, să-ți spun că sunt distrusă în mii de bucăți și nu mai pot continua astfel.
Îți mai aduci aminte de câte ori cedam de dragul relației? O relație care să bălăcea în noroi și minciuni. Iar tu mereu mă învinovățeai și mă vedeai în cele mai urâte culori. Mă durea, ah cât mă durea.
Eram în doi, dar erau atâtea hotare între noi.
Ziduri de gheață ne îndepărta. Tăceri și nopți în care îmi întorceai spatele, iar eu îmi ascundeam lacrimile de toți cei care mă credeau cea mai fericită femeie. Doamne, câte fete mă invidiau crezând că sunt o norocoasă. Dacă ar fi știut că mă simțeam ca o căprioară care se zbate între viață și moarte.
Ce-a rămas din dorul meu pentru tine pe care îl duceam cu greu luni la rând ?
Ce-a rămas din nopțile și diminețile în care te așteptam să vii să-mi alungi fricile, tristețea și descurajarea? Ce-a rămas din noi doi? Doi oameni care s-au îndepărtat unul de altul. Ce-a rămas din toate promisiunile și visurile pe care ni le-am spus?
Ce-mi rămâne mie dintr-o relație putredă și murdară?
Ce-mi rămâne mie după atâtea speranțe? Ce-mi rămâne mie după atâtea lacrimi? Hai, găsește răspunsul. Ssst, nu-ți frământa prea mult mintea. Îți zic eu cu ce am rămas. Mi-au rămas câteva poze și o mie de amintiri. Oare e de ajuns? Oare doar atât merit?
Cu drag, Mary!
