Avem dureri reprimate, nespuse și ascunse de ochii lumii.
Nu le vociferăm din frica că vom fi judecați și criticați. E periculos să devii vulnerabil în fața lupilor gata să atace. Și, încercăm să ne prefacem că nu avem război în interior. Ne prefacem că nu deținem regrete. La „Ce mai faci?”, venim în întâmpinare cu un„Bine” sec și greoi, de parcă am dori să rămânem pentru câteva minute muți, doar ca să nu răspundem la această întrebare, pentru unii atât de simplă. Însă pentru noi, atât de complicată.
Am dori din răsputeri să fim fericiți. Dar nu știm cum arată adevărată fericirea și cât durează.
Ne pierdem prin multitudinea de informații, de guri care promit că oferă elixirul regăsirii de sine, a beatitudinii, a împlinirii. Încercăm de toate – meditații, terapii, călătorii. Însă, drumul e anevoios, iar lumina de la capătul tunelului nu se mai zărește. Continuăm să ne mințim cu plăceri de scurtă durată. Ne amorțim durerea pentru câteva ore și zburăm în Cosmos.
”Vrei un fum?” Dăm din cap, ceea ce ar însemna „Da”.
Doar azi. Mâine va fi altfel. Mâine ne vom găsi perechea. Mâine vom avea locul de muncă dorit. Mâine vom afla răspunsurile la întrebări copleșitoare. Mâine mai puțin vor sângera rănile interioare. Mâine vom slăbi. Mâine vom avea un meniu sănătos. Mîine vom citi. Mâine vom ierta. Mâine vom vizita mormintele celor dragi.
Azi inhalăm fumul amețitor adânc în plămâni și ciocnim pahare cu spumant.
Ne îmbrățișăm cu oameni care tac la fel ca noi. Oameni care își ling rănile interioare în singurătate. Ne purtăm atât de bine măștile și suntem actori în propria viață. Ne scriem scenariul cu iscusință. Dorim să fim fericiți pentru ceilalți, pentru cei care își țintesc privirile spre ecranele telefoanelor. Dorim să avem ceea ce au alții, dar uităm să fim recunoscători de ceea ce deținem aici și acum. Suntem buni la prezentarea unei vieți perfecte. O viață fără lipsuri, fără lacrimi, fără pierderi, frici și dezamăgiri.
Intrăm în acest joc halucinant.
Și, de multe ori ne mințim și pe noi înșine că suntem chipuri vii cu suflete pe moarte. Ne creem mecanisme de apărare și ne continuăm acest drum periculos. Nu știm cât vom rezista. Azi încă mai avem putere. Azi încă mai deținem bărbăția să ne afișăm cu masca zâmbitoare.
Mâine? Nu știm. Vrei …. Șssst, nu cumva să ne audă cineva.
Cu drag, Mary!
