Ai intrat în al meu suflet pentru totdeauna. Și, este greu să te elimin, să te uit, să mă prefac că nu mai exiști în viața mea.
Te-aș înlocui cu alte buze, cu alte brațe, cu alți ochi, dar mă voi secătui, voi deveni ca un pustiu. Mi se zice des să fiu puternică, însă durerea este insuportabilă. Creierul percepe lipsa ta ca o amenințare a vieții și încearcă să găsească mecanisme de apărare – nu mai am nevoie de iubire, îl voi uita, îmi voi crea un alt drum și o altă realitate.
Dar noaptea îmi aduce în memorie zilele în care mai era loc de Noi. Este inexplicabil faptul că am ajuns să locuim sub același acoperiș și să nu mai comunicăm. Tăcerea ta este ca un act de tortură care mă descompune în mii moleculele și devin umbra ta. Îmi zici că nu mai sunt cea de altădată, dar nici tu nu mai ești omul de care m-am îndrăgostit. Mă îndepărtezi punând la mijloc muțenia. Mă pedepsești întorcându-ți spatele și mă lași cu o mie de întrebări nerezolvate.
Este straniu că putem vorbi despre încălzirea globală, despre filosofie, religie, LGBT, psihologie și ultima carte citită.
Iar atunci când încerc să-ți comunic despre Noi, te transformi într-un tsunami care este gata să nimicească multitudinea de emoții și sentimente pe care le port în inimă pentru tine. Știi, aș pleca, aș închide ușa pentru totdeauna. Aș înceta să mă mint că mai pot salva rămășițele acestei iubiri pierdute. Doar că, în tine văd bucăți din mine. În tine sunt slăbiciunile și calitățile mele.
Ți-aș spune „Adio”, dar încă nu m-am despărțit de salvatoarea din inconștientul meu. Încă mai sunt fetița cea cuminte și devreme acasă. Încă mai cred că pot duce prea multe pe proprii umeri.
Știu că greșesc. Știu că sunt dependentă de tine.
Știu că duc în subconștient o schemă după care îmi construiesc soarta. Știu atât de multe. Dar în teorie e ușor, în practică e al naibii de greu. Și, nu știu când voi renunța. Nu știu când diminețile vor fi fără tine. Nu știu când în inima mea va fi loc pentru altcineva. Nu știu dacă mă vei asculta vreo dată. Nu știu dacă brațele îmi vor deveni pace și liniște.
Nu știu dacă mai are rost să lupt pentru relația care se consumă pe zi ce trece. Poate într-o zi voi avea curaj și putere emoțională să-ți spun „Adio” și „Mulțumesc”. Însă, până atunci încă te mai aștept. Încă te mai iubesc.
Cu drag, Mary!
